„Leul: Şi eu fireşte fiind vârtos, cu dar de străşnicie
Numai râcnind, încremenea oricare heară fie”.

Poporul grec, pe care autorul valah ni-l prezintă ca pe o naţie iscusită şi mândră, este reprezentat simbolic de vulpe, animal recunoscut pentru şiretenia sa extraordinară:

„Vulpea: Eu n-am fost prea puternică, dar fir-având isteaţă,
Pre multe heară am trântit ş-am fost şi sânt măreaţă”.

Despre nemţi, aşa cum îi numeşte Zilot pe austrieci, autorul consideră că sunt foarte pricepuţi în treburile politice şi, fiind foarte prevăzători, au făcut progrese mari având multă răbdare. Iscusinţa, abilitatea de a pândi şi de a trage foloase din orice situaţie cât de mică, calităţi puse de român pe seama austriecilor l-au făcut pe acesta să îi asociezi lupului:

„Lupul: Nici eu puternic n-am prea fost, dar, căci văz mai departe
Cu mijloc burta mi-am umplut şi i-ar m-am dat d-oparte”.

Despre vecinii din Est, ale căror intenţii erau cunoscute atunci când Zilot îşi redacta poezia, scriitorul român consideră că sunt o putere care îşi datorează măreţia luptei continue cu vecinii săi:

„Ursul: Eu nu ştiam că sunt vârtos, dar hearăle vecine
Silindu-mă m-am dăşteptat, şi multe zac supt mine”.

Zilot arată că românii au avut destul de mult de suferit de pe urma stăpânirii ruseşti şi din cauza deselor lupte care au avut loc în ţările române. După această introducere, prin care Zilot prezintă personajele şi caracteristicele lor, se trece la derularea acţiunii principale a poeziei. Leul, ca stăpân şi principală putere, este primul care i-a cuvântul la această sfătuire a divanului, aşa cum o numeşte autorul în preambul.
Leul elogiază modul în care mistreţul a reuşit să îşi apere teritoriul, având ca aliat vulturul şi semnul său pe care îl purta în gură:

„Leul: …Are şi vultur ajutor, purtând ş-un semn în gură,..”

În nota sa care însoţeşte poezia, Zilot explică acest vers ca descriind stema Valahiei formată dintr-un vultur pe care românii l-au moştenit de la strămoşii lor romanii şi nu dintr-un corb, cum se credea în timpurile lui. Aşadar, stema Valahiei, în opinia lui Zilot semnifică vitejia poporului român şi credinţa lui, simbolizată prin crucea pe care vulturul o ţine în gură. Acest dualism, reprezentat de vitejia valahă, moştenitoare a Romei, şi de credinţa creştină, îi rezervă poporului nostru un loc aparte între statele supuse de Imperiul Otoman. Zilot prezintă momentul în care turcii, nereuşind să supună total ţările române, acceptă să încheie pacea:

„ Leul: Şi eu văzând, m-am învoit cu dânsul să am pace,
Pădurea, câmpul, apa lui, laba mea să n-o calce,
Decât să-mi dea ceva prisos, spr-a puilor miei hrană,
Să nu mai fie între noi în veci vrajbă şi rană.”

Pacea semnată de conducătorii Ţării Româneşti cu Imperiul Otoman datează, în opinia scriitorului român, din timpurile lui Mircea cel Bătrân şi Laiotă Basarab şi mai precis din anii 1382, respectiv 1460.

-va continua-

Cris Mary Gabriela Elena Lună Pătrată Mnemosyne Nice Ștefania Teo Negură

„ Istoric sunt, n-am frate,

N-am rudă, n-am vecin:

Stăpân am p-adevărul,

Lui cată să mă-nchin! ”

Cronicile sale au fost publicate întâi de B. P. Haşdeu (1884), apoi de Gr. Tocilescu (1885 – 1891) şi de G. T. Kirileanu (1942). O ediţie mai recentă a apărut în 1996 cu studiu introductiv, note, comentarii şi indici de Marcel Dumitru Ciucă, cel căruia îi revine meritul de a fi aruncat, prin cercetările sale, o nouă lumină asupra personalităţii lui Zilot Românul.

Între operele lui Ştefan Fănuţă se află o poezie istorică intitulată „Dăsluşire”. Personajele poemului, ce poate fi încadrat genului literar numit alegorie, sunt cinci animale care întruchipează, în mod simbolic, cinci popoare. Acestea sunt mistreţul (românii), leul (turcii), vulpea (grecii), lupul (nemţii) şi ursul (muscalii). Această poezie extrem de interesantă este o cronică în versuri a Ţării Româneşti şi a Moldovei. Prin discuţiile animalelor sunt evidenţiate cele mai importante momente politice europene cuprinse în perioada dintre 1683 şi 1815.

Poezia lui Zilot conţine şi un motto, care este de fapt o rugăciune adresată lui Dumnezeu pentru mântuirea neamului românesc şi pentru salvarea lui din starea de asuprire în care se găsea. Scriitorul român a ales două versuri din Vechiul Testament, parte a psalmului 34, scris de regele David:

„Judecă Doamne, pre cei ce-mi fac strâmbătate,

Bate pre cei ce să războiesc asupra mea”.

Acest motto, precum şi preambulul poeziei, format din 24 de versuri, prezintă poporul român ca o naţie asuprită de vecinii mai puternici şi care caută sprijin în rugăciune şi în puterile spirituale care o ocrotesc:

„Că mistreţul la cer cată

ziua, noaptea înfocat,

Strigând: fie-ţi milă. Tată,

de smerit şi defăimat”.

Este foarte interesantă această asociere a românilor cu mistreţul, un animal care din punct de vedere al simbolisticii epocii era considerat ca blestemat şi unealtă a diavolului. Scriitorii evului mediu considerau mistreţul un animal urât şi negru, un trădător plin de mândrie, posesor a două arme teribile, demne de Hades. Mistreţul era un duşman al lui Hristos, era o creatura a Diavolului. Această schimbare teribilă a imaginii mistreţului nu a avut doar un fundament religios ci şi unul politic. Începând cu secolul al XIII-lea doar regii deţineau păduri întinse unde vânarea cerbului, realizată călare, era posibilă. Mistreţul, animal care putea fi vânat şi pe jos, era lăsat nobilimii şi servitorilor. Astfel, cerbul devine animalul rezervat ideii de domn şi rege.

Grecii şi romanii apreciau foarte mult vânătoarea de mistreţ. Pentru ei mistreţul care lupta până la capăt şi nu renunţa decât odată cu moartea sa era un adversar periculos şi foarte căutat. Acelaşi sentiment al plăcerii de a vâna  îl simţeau şi celţii şi germanii. Până în anul 1000 d. Hr. vânătoare de mistreţ era considerată un adevărat ritual de către nobilime şi regalitate.

Lupta directă cu mistreţul era un act eroic. Romanii iubeau acest animal pentru voinţa sa numindu-l  acer (impetuos), ferus (sălbatic), fremens (bubuitor), fulmineus (fulgerător), rubicundus (mânios), saevus (furios), torvus (ameninţător).

De altfel, în sprijinul acestor afirmaţii vin primele versuri ale poeziei românului Zilot, în care sunt prezentate personajele istorisirii sale împreună cu principalele lor virtuţi.  Mistreţul, fiind din „firea mea colţat” , este asociat, chiar de autor, în notele sale explicative, vitejiei şi castei războinicilor. O altă calitate a mistreţului, pe care Zilot şi-o dorea ca trăsătură generală a românilor, era unirea, cu ajutorul căreia ţara noastra  se putea elibera de sub povară străinilor:

„ Mistreţul: …şi dar având unirea

  Rumpeam, tăiam şi când guiţam, la toţi sosea pieirea”.

-va continua-

Cris Mary Gabriela Elena Luna Pătrată Mnemosyne Ștefania Teo Negură Mădălina Icepickk Nice

Aici în încercarea de a scăpa de următorii persani, intră în slujba negustorului Daruma și a prințului chinez Dan Qing care încerca să se întoarcă în țara lui și să își recapete regatul pierdut. Cei 10 soldați romani merg dincolo de lumea indiană a lui Alexandru cel Mare, dincolo de ceea ce ei știau a fi capătul lumii, luptă pe mare, pe crestele munților pentru a se salva pe ei și pe tovarășii lor, cunosc civilizațiile Indiei și Chinei, învață limba chineză și află despre confucianism și calea dao. Se confruntă apoi cu cele mai puternice trupe ale sectei de asasini chinezi Vulpile zburătoare. Este cea mai simbolică luptă între civilizații. Spiritul roman și tacticile de luptă cu scutul înving. Se implică apoi într-un triunghi al dragostei și războiului între regatele chineze, sunt capturați și puși să lupte împotriva vulpilor zburătoare într-un fel de arena pentru gladiatori.

În fața numărului mare de adversari, romanii mor glorios…cu sabia în mâna. Doar Metellus este salvat de Yun Shan care il iubeste. Este dus în Li Cheng unde este salvat si ajutat sa treacă peste drama pierderii camarazilor săi. Este iniţiat în artele martiale pentru a se putea razbuna. Drama lui Metellus este complexă:este prins între dorinţa de a se intoarce acasa si iubirea pentru Yu Shan. În orasul acela ascuns de ochii lumii află destinul legiunii romane dispărută acum 315 ani în luptele cu partii. Nestiind drumul spre casa, romanii au ajuns in China unde au invins rand pe rand armatele suveranului dinastiei Han care vazând vitejia lor i-a angajat ca mercenari. Ultimii 300 au devenit garzile lui de corp si au fost după moarte ingropati cu suveranul lor. In cautare de raspunsuri si de repere morale, cu gandul la copilul de 7 ani ramas undeva in Imperiul Roman, Metellus gaseste inscriptia lasata in latina de legionarii romani acum 300 de ani. Decide sa invinga si sa se intoarca acasa. Construieste arme de razboi romane, fortifica orasul si castiga razboiul impotriva rivalul printului Dan Qing.

Intre el, marele comandant roman si printul chinez se infiripă o relatie deosebita bazata pe respect reciproc. Momentul in care ajunsi in China, romanilor li se cere sa se prosterneze in fata printului, Metellus refuza categoric afirmand ca un soldat roman nu se pleaca in fata nimanui…nici macar in fata zeilor. Diavolii străini, cum erau numiți romanii în China fac dovada a ceea ce înseamnă virtus romana.

Yun Shan decide sa se intoarca cu Metellus la Roma pentru a urma porunca inimii iar finalul este emotionant. Ajuns la porțile unei cetăți romane și nerecunoscut de soldații de acolo, Aquila își descoperă plăcuțele care îl identificau:

Sunt cel care a împărțit amarul prizonierat cu împăratul Valerianus până la moartea sa și care acum îi aduce în patrie cenușa, așa cum jurase în fața lui. Sunt Marcus Metellus Aquila, comandantul legiunii a doua Augusta, comandant al armatei din Siria…

Bine ai venit, comandate Aquila…Noi nu te-am uitat

Dacă sunteți curioși să parcurgeți călătoria asta, vă recomand Valerio Manfredi, Împărația Dragonilor.

Bianca Cris-Mary Gabriela Elena Luna Pătrată Nice Teo Negură Ştefania

Vă promiteam o scurtă prezentare a energiei orgonice. Am să fac asta sub titlul de mit și mister și veți înțelege de ce. Nu sunt un specialist în domeniu, doar un curios în spiritul omului renascentist. Veți găsi pe net o sumedenie de link-uri care de care mai copiate, mai fanteziste și mai neclare despre acest tip de energie.

De aceea, eu o sa vă spun câte ceva de la care să pornim împreună să înțelegem ce e cu această energie. Enunțarea ei a fost făcute secolul trecut de Wilhelm Reich, un austriac născut in Bucovina în 1897. Dramele familiale și războiul pe ca care l-a trăiat ca soldat pe frontul italian, l-au făcut să se apropie de mișcările sociale și de comunism. A absolvit dreptul și medicina pentru ca mai târziu să fie atras de psihanaliză și să fie discipolul lui Freud.

Ideile sale îl fac cu timpul un fel de rebel al lumii științifice,un neînțeles care începe să fie ostracizat. Se apropie în studiile științifice de înțelegerea funcțiilor orgasmului și de energia pe care acesta o crează și o presupune și eliberează. Elaborează mai multe cărți și articole pe această temă. Vede în această energie eliberată sexual o energie formatoare a vieții. După ce își încheie apropierea de politică, emigrează în S.U.A. unde speră să își împlinească cercetările.

Aici își desăvârșește opera științifică și constată că această energie, denumită orgonică, de la orgon, este o energie vitală prezentă în stare pură,originală, în orice spațiu și timp. Crează recipiente pentru a o capta și a o folosi în tratarea diverselor boli, inclusiv a cancerului.

Urmează însă prigoana: este arestat și condamnat pentru escrocherie financiară pentru comercializarea cutiilor cu orgon. Este defăimat și cărțile sale sunt arse în public. Cu tone de cărți arse, cu peste 1000 de manuscrise dispărute fără urmă, campioana democrației din lume se face responsabilă pentru ultima prigoană asupra cuvântului în spiritul cenzurii inchizitoriale medievale.

Wilhelm Reich a murit în închisoare în noiembrie 1957; nu i se recunoaște niciun merit iar cărțile și descoperirile sale sunt și astăzi un fel de tabu. Oare de ce? Articolele și explicațiile din lumea internetului sunt ca acelea despre masonerie: multe, ambigue și pline de întrebări și confuzii.

Dacă energia orgonică este o energie vitală prezentă în orice moment în jurul nostru și dacă poate fi folosită în înțelegerea vieții și a vindecării bolilor poate vom avea cândva șansa să aflăm în mod public și nu în cancelariile marilor puteri sau în pivnițele Vaticanului

Gabriela Elena Iulia Lună Pătrată Teo Negură Nice Mădălina

A trecut ceva vreme de la ultima postare și cum sunt sigur că vi s-a făcut dor de mine, mă gândesc să vă trimit tuturor multe zâmbete și gânduri frumoase și să vă pun puțin la muncă și pe gânduri și să vă anunț că mâine o să vă aduc în atenție energia orgonică pentru că ea este prima aleasă să fie în paginile acestui blog

Până atunci, dacă vă este dor de volumul doi din Moromeții, dacă vă plac detaliile și aveți răbdare când luați o carte în mână, vă recomand Valerio Evangelisti-Zgarda de Foc, un roman-radiografie a Mexicului revoluționar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

De asemenea, pentru amatorii de legende, de mister și magie și de ce nu și de puțină istorie, recomand călduros serialul Merlin. Eu sunt deja la finalul seriei 3 Și așa se anunță sezonul patru pe care îl încep tot mâine:

V-am convins? Hai, cine se uita cu mine?

Și dacă mâine vă așteaptă energia orgonică pentru a răspunde curiozității lui Nice și Iuliei, urmează khmerii și mai apoi constelațiile amintite de Mădălina.

Și pentru că Gabriela Elena m-a făcut să îmi aduc aminte de muzică și harpă, în seara asta vă las în compania muzicii:

Am lipsit ceva vreme de la publicat: răceală, lipsă de timp, lipsă de internet Și pentru că ultima a fost un prilej bun ca să citesc mai mult, asta am și făcut. M-am delectat din plin cu Joanne Harris- Pecetea Runelor, un roman fantasy a carei acțiune se desfășoară pornind de la mitica lume a mitologiei scandinave (aseara am vazut în sfârșit Thor- mi-a plăcut, dar nu a fost cine știe ce ) si cu Valerio Evangelisti-Taina inchizitorului Eymerich, un roman care impleteste trecutul (in evul mediu), prezentul secolului XX si un viitor necunoscut cu elemente abstracte de știință și magie (energia orgonică și ideile lui Wilhelm Reich și o forță neagră ascunsă- zeița Tanit). Acum am inceput să citesc romanul Zgarda de foc, scris de același autor italian. Este un roman care narează mișcările revoluționare din Mexicul jumătății secolului XIX, un secol al rasismului și al libertății obținute cu armele în mâini.

Am reușit să termin zilele trecute și serialul King Geunchogo, înaintea celor de la tvr, nu am răbdare și uneori nici timp să văd serialele la televizor:

Si pentru că tot am pornit cu muzica, de data asta va recomand pe frumoasa și talentata Alan, o voce pe care o ascult cu mare plăcere de 4 ani deja. Melodia precum si versurile în engleza le găsiți aici.

Melodia se numește Ashita e no Sanka:

Azi m-am gândit să vă fac o surpriză. Am stabilit ca voi să decideți tema articolelor viitoare. Voi face și eu propuneri și veți face și voi. Vedem ce va ieși

Așa ca eu propun: energia orgonică și pagini din istoria khmerilor Voi ce ziceti/alegeti/propuneți?

Să aveți o zi de miercuri de poveste și să bată Milan diseară

Ada Pavel< > Bianca Dobrescu Cris Mary Gabriela Elena Luna Pătrată Misce Mnemosyne Nice Rokssana Ștefania Teo Negură Mădălina Icepickk Delia Addicted Deniza Octo Cat

Nu am mai scris de ceva vreme, din păcate. Din fericire, scriu acum Îmi pare tare rău că Sorana a pierdut meciul de la Melbourne…am adormit exact după finalul primului set, castigat de ea. Mă simt vinovat, poate dacă stăteam treaz câștiga. Vă recomand Australian Open și de asemenea și turneul de patinaj care va începe zilele acestea:

Dacă sunteti interesati de drama fugarilor germani și evrei din timpul perioadei naziste, de trăirile lor interioare, de teribila lupta dintre speranță și deznădejde, despre puterea de a o lua de la capăt neavând nimic în afară de propria bătaie a inimii, vă recomand Remarque- Pământul făgăduinței. Și dacă tot am ajuns aici, la literatură, pentru că de curând marele poet kurd Sherko Bekas a fost tradus în română, dacă vreți să citiți despre destin căutați să aflați mai multe despre lupul singuratic din Kurdistan. Câteva exemple (restul mai gasiti si pe aici):

scaler

The first time
a tree wept for its birds
that were killed,
it shed its tears into a river.
For eternal remembrance
the river gathered the tears of the tree
and made them into
scales for its fish.

love

I placed my ear
at the heart of the earth.
It told me of the love between itself
and the rain.
I placed my ear
at the heart of the water.
It told me of the love between itself
and its springs.
I placed my ear
at the heart of a tree.
It told me of the love between itself
and its leaves.
As I placed my ear
at the heart of love itself
it told me of freedom.

Și pentru că trăim vremuri tulburi, o urare de bine din partea mea și o dedicație muzicală:

Ave Ada Cris Mary Gabriela Elena Luna Pătrată Mnemosyne Nice Rokssana Ștefania Teo Negură Mădălina Addicted Delia

Ne dorim să creştem aceste păduri şi să revenim cu voluntarii şi să îi îngrijim pănâ când vom fi siguri că vor deveni pădurea la existenţa căreia sufletul nostru să se bucure că a contribuit.

Veti gasi pe site-ul nostru toate poveştile noastre. Aş avea însă o singură menţiune: sentimentul trăit atunci când plantezi cu mâinile tale un puiet care va fi parte a unei păduri nu poate fi descris în cuvinte.

Cine citeşte acest articol şi e interesat si doreşte sa ne susţină o poate face în multe, multe feluri pentru că fiecare contribuţie contează (de la articole-bannere pe blog la dat mai departe site-ul sau implicat în plantare sau chiar în organizarea ei). Subsemnatul poate fi contact pe blog sau puteti scrie la adresa de mail voluntar@plantamfaptebune.ro

Să fiți frumoși și să respirăm aerul pădurilor din România!
Noi plantăm fapte bune în România. Plantați cu noi?

Urari miercuriale către Ada Cris Mary Gabriela Elena Luna Pătrată Mnemosyne Ștefania Nice Teo Negură Delia Addicted
Rokssana Mădălina

Din categoria: “ce te recomandă băiete? Familia “, m-am decis să vă împărtăşesc câte ceva din ce am citit-văzut-ascultat.

Nu sunt prea bun la a face rezumate şi recenzii şi nici atât cronici aşa că îmi rămâne doar să enumăr. Şi încep prin a nu vă recomanda 40 signs of rain de Kim Stanley Robinson. E o carte care se citeste uşor, care vrea să transmită un mesaj, dar care pe mine m-a plictisit.
Vă recomand în schimb Umbra Templierului de Nuria Masot. E un roman care îmbină armonios istoria cu misterul şi cu secvenţe de viaţă socială medievală. Şi mai presus de toate, e un roman-lecţie de viaţă.

Şi ca să vă conving, las câteva citate:

În timp ce creierul fratelui Berenguer se închidea în cufărul credinţei sale, fratele Pere de Tever descoperea că lumea nu se termină în grădina mânăstirii.

Dumnezeu scria strâmb iar oamenii se încăpătânau să pună liniile drepte.

Vârsta şi experienţa îi învăţaseră să accepte durerea celuilalt, să nu se amestece rostind vorbe goale şi lipsite de sens. Trebuiau să aştepte, durerea se va aşeza în linişte acolo unde îi era locul.

Mai am un sfat pentru tine: iubeşte-ţi munca, băiete. Când totul pare pierdut, o remarcă ironică şi optimistă te va ajuta să traversezi mai uşor această vale a lacrimilor.

Acum am început să citesc Pământul făgăduinţei de Remarque. O sa va spun cum mi s-a părut.

Şi de la cărţi ajungem şi la filme. Aici încă nu am ce să vă recomand pentru că am revăzut LOTR şi Hidalgo şi Regele Scorpion şi am văzut în cele din urmă The Expendables Şi evident în ultimul timp am mai văzut câteva seriale asiatice coreene pe care le pot recomanda: Baek Dong Su, Gye Baek, Emperor Wang-Guhn, Kim So Roo-Regele de Fier

Ei bine, la încheiere o baladă românească:

Ştiu din proprie experienţă că uneori trebuie să renunţi la lucrurile şi la persoanele la care ţii şi să fii sigur că dacă îţi sunt destinate, se vor întoarce la tine.

Am plecat brusc şi o parte dintre voi aţi aşteptat să mă întorc. Vă mulţumesc! Vacitim s-a întors. Altfel, dar mereu acelaşi. Sunt un fiu rătăcitor care s-a întors acasă la familia pe care nu a uitat-o. Acum, sunt un hidalgo şi simt că acel hijo de algo semnifică de fapt că sunt parte a acestei lumi frumoase numită blogosferă.

Voi fi un cavaler al blogosferei si asemeni lui Don Quijote, voi incerca să vă fac să vă păstraţi neatinse visurile, să nu vă pierdeţi încrederea şi credinţa şi să zâmbiţi mereu. Bine ati venit, să fim puternici împreună!